În buletinul informativ din această săptămână vă informăm cu privire la o serie de acțiuni alarmante ale prefectului județului Mureș. După ce a luptat timp de ani împotriva arborării steagului secuiesc în spațiile publice, se pare că prefectul s-a angajat să-l elimine și din proprietățile private.
În săptămânile trecute, prefectul Lucian Goga a desfășurat o veritabilă cruciadă împotriva steagului secuiesc, reușind să-și impună voința: mai multe primării din județ au decis să îndepărteze steagul secuiesc de pe clădirile administrațiilor locale. Se pare însă că prefectul este hotărât să meargă mai departe, și a somat mai multe parohii locale și organizații teritoriale de partide să îndepărteze steagul secuiesc, deși ambele constituie proprietăți private, așadar prefectul nu are competență în acest sens. Una dintre parohiile somate de către Lucian Goga este parohia reformată din Ghindari. În legătură cu aceasta preotul a declarat că nu se va supune dorinței prefectului, căci steagul se află pe terenul privat al bisericii.
Un alt caz se referă la cele două steaguri (cel secuiesc și cel maghiar) de pe clădirea sediului UDMR din Sângeorgiu de Pădure, care au fost deja obiectul unui proces judiciar. În noiembrie anul trecut însă Curtea de Apel Mureș a decis în favoarea pârâtului, respingând ca nefondată acțiunea intentată de către prefect. Goga a invocat prevederile unei hotărâri de guvern din 2001, numai că acestea se referă la arborarea steagurilor țărilor străine, iar nici steagul secuiesc și nici drapelul maghiar cu stema în mijloc nu intră în această categorie. Prefectul a ales să ignore decizia definitivă, și probabil va introduce în instanță o nouă acțiune.
Mai mulți juriști și avocați și-au exprimat opiniile în legătură cu aceste măsuri ale prefectului, și sunt de acord că, pe de o parte, fiind vorba de proprietăți private reprezentantul guvernului nu are competență, iar pe de altă parte și prefectul să respecte o decizie definitivă și irevocabilă. De asemenea, așa cum a exprimat avocatul Kincses Előd, care a reprezentat de mai multe ori cauza comunității maghiare: „Ar fi bine dacă prefectul ar învăța ceea ce știe și un student de drept în anul întâi: ceea ce nu este interzis de lege, este permis”.
