Fostul președinte Traian Băsescu iarăși manifestă o atitudine ostilă față de Ținutul Secuiesc și comunitatea maghiară care trăiește acolo. După ce în luna iunie a fost printre primii care s-au pronunțat împotriva unei inițiative legislative menite să extindă drepturile lingvistice ale comunității maghiare, generând o veritabilă isterie antimaghiară, acum fostul președinte boicotează grupul MOL din cauză că la benzinăriile acestuia sunt afișate hărți ale Ținutului Secuiesc.
În data de 8 septembrie președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că „benzinăriile MOL din România promovează evident autonomia zonei în care avem o comunitate numeroasă de maghiari”. El a postat și o poză, care arată de fapt harta regiunii centrale ale țării. În ziua următoare, în timpul unui discurs rostit la școala de vară a organizației de tineret a PMP, Băsescu a vorbit despre conflictul româno-maghiar iscat în legătură cu situația liceului romano-catolic din Târgu-Mureș. După aceasta i-a cerut audienței sale de aproximativ 300 de persoane să nu mai cumpere combustibil de la benzinăriile MOL, din cauză că această companie distribuie hărți „cu Ținutul Secuiesc autonom”, ceea ce este împotriva Constituției României, a argumentat Băsescu.
Hărțile în cauză arată de fapt destinații turistice, și nu numai din Ținutul Secuiesc, dar și din Moldova și Țara Sașilor. După ce comentariile făcute de fostul președinte s-au răspândit pe internet, MOL România a eliberat un comunicat în care au clarificat că respectivele hărți fac parte dintr-o campanie a filialei locale a grupului MOL, prin care doresc să promoveze atracțiile turistice ale mai multor regiuni din țară. În mod ironic această campanie a fost inițiată în 2011, cu sprijinul Elenei Udrea, în acea perioadă Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului. De atunci sunt afișate hărți cu atracții turistice locale la benzinăriile MOL din toată țara. Compania a declarat că susține în continuare aceste hărți, care conțin informații în patru limbi, în conformitate cu politica grupului de a respecta toate comunitățile și minoritățile din țară.
Ținutul Secuiesc a mai suferit o discriminare similară atunci când autoritățile au refuzat să înregistreze o asociație de promovare a turismului regional, argumentând că legislația românească nu recunoaște regiunile ca unități administrative, ci numai județele, orașele și comunele. Însă alte regiuni, cum ar fi Bucovina și Țara Bârsei, sunt promovate ca și destinații turistice fără niciun fel de impedimente. Băsescu și membrii partidului său par a fi deranjați doar de Ținutul Secuiesc, o atitudine destul de cinică, având în vedere că fostul președinte a beneficiat de ospitalitatea secuilor în numeroase ocazii, și nu a ezitat să le ceară votul, și chiar să-i îndemne să nu participe la referendumul din 2012 privind demiterea sa. Acestă susținere din partea comunității maghiare l-a ajutat în cele din urmă să rămână la putere. Serviciul de Asistență Juridică în Domeniul Minorităților „Mikó Imre” își exprimă consternarea cu privire la faptul că pentru unii lideri politici români discursul antimaghiar este mai presus de relațiile și interesele comerciale ale României.
