Un eveniment recent petrecut la Toplița/Maroshévíz arată încă o dată persistența sentimentului anti-maghiar din Transilvania. Marți dimineața, pe plăcuțele bilingve amplasate la intrările în oras, denumirea în limba maghiară a orașului (Maroshévíz) a fost vopsită.

Bodor Attila Béla, președintele organizației locale a UDMR, și-a exprimat preocuparea în legătură cu această situație. El a adăugat că a fost un proces lung și anevoios până să convingă consiliul local să amplaseze indicatoarele bilingve, ceea ce în sfârșit s-a și întâmplat în toamna anului trecut. Asta în ciuda faptului că ponderea comunității maghiare din Toplița/Maroshévíz este de 22%, iar legislația prevede amplasarea plăcuțelor multilingve într-o unitate administrativ-teritorială, în cazul în care o minoritate constituie cel puțin 20% din populația totală.

Ancheta poliției este în curs de desfășurare, însă pare incert ca vinovații să fie găsiți, deoarece nu există camere de supraveghere în vecinătatea indicatoarelor. Unii au speculat că s-ar putea să fie vorba de o acțiune comisă de copii. Acest lucru este însă puțin probabil, având în vedere că autorii faptului ar fi avut nevoie de o mașină pentru a se putea deplasa la toate ieșirile din oraș într-un interval atât de scurt. De asemenea, toate plăcuțele au fost vopsite cu aceeași culoare bronz, ceea ce iarăși indică o acțiune planificată și coordonată. Bodor și-a exprimat speranța că și Instituția Prefectului Județului Harghita va fi de ajutor în procedura de investigare.

Acest incident lamentabil nu este un caz izolat. În ultimii ani mai multe plăcuțe bilingve au fost vandalizate, printre care cele din Covasna/Kovászna, Târgu Secuiesc/Kézdivásárhely, sau Gheorgheni/Györgyfalva. Din păcate, aceste cazuri, ca și altele – cum ar fi vandalizarea statuilor și monumentelor comunității maghiare – reflectă o atitudine negativă persistentă împotriva minorității maghiare din Transilvania, iar autoritățile de multe ori fac prea puțin pentru a combate acest fenomen.

Nu este greu de văzut de ce un cetățean ar considera că prin comiterea unor asemenea acte, el de fapt contribuie la o cauză justă, căci de multe ori și autoritățile folosesc toate mijloacele la dispoziția lor pentru a împiedica amplasarea plăcuțelor bilingve, așa cum vedem în cazul procesului recent din Cluj-Napoca/Kolozsvár. Până când însăși autoritățile demonstrează animozitate față de indicatoarele bilingve sau multilingve, vor fi întotdeauna unii care se vor simți încurajați în ceea ce privește faptele lor împotriva plăcuțelor bilingve.

Kommentek